Care sunt etapele procesului penal în România. Explicații de la A la Z

Care sunt etapele procesului penal în România. Explicații de la A la Z

May 6, 2024

About the Author: George Zlati

Introducere

Procesul penal în România este guvernat de Codul de procedură penală (intrat în vigoare în februarie 2014) și are ca scop aflarea adevărului, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor implicate și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni. În acest material, vom explora etapele principale ale procesului penal român, de la sesizarea organelor de urmărire penală până la punerea în executare a hotărârilor definitive.

Sesizarea organelor de urmărire penală (art. 288-298 CPP)

Procesul penal începe cu sesizarea autorităților competente prin:

1. Plângere penală (art. 289 CPP)

  • Depusă de persoana vătămată prin infracțiune – de exemplu, victima unei înșelăciuni ori a unei fraude informatice;
  • Plângerea penală trebuie să aibă următorul conținut (art. 289 alin. 2 CPP):
    • Numele, prenumele, codul numeric personal (CNP), calitatea și domiciliul;
    • Descrierea faptei care formează obiectul plângerii – expunerea stării de fapt;
    • Indicarea făptuitorului (de preferat, cu datele complete de identificare), dacă este cunoscut;
    • Indicarea mijloacelor de probă și depunerea acestora, dacă sunt cunoscute;
  • În unele cazuri, este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate (art. 295 CPP), fără de care nu se poate începe urmărirea penală. Plângerea penală trebuie formulată în termen de 3 luni la data cunoașterii faptei. Exemple de infracțiuni pentru care este necesară plângerea prealabilă:
    1. Lovirea sau alte violențe (art. 193 Cod penal);
    2. Amenințarea (art. 206 Cod penal);
    3. Hărțuirea (art. 208 Cod penal).

2. Denunț (art. 290 CPP)

  • Denunțul poate fi formulat de orice persoană care are cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni;
  • În unele situații, formularea denunțului este obligatorie, sub sancțiunea răspunderii penale (art. 267 Cod penal – omisiunea sesizării). Exemple:
    • Funcționarii publici cu atribuții de control sunt obligați să înștiințeze organul de urmărire penală despre orice infracțiune de care iau cunoștință în exercitarea atribuțiilor lor (art. 267 Cod penal);
    • Orice persoană cu funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public sau de drept privat este obligată să denunțe infracțiunile de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor sale (art. 291 CPP).

3. Din oficiu (art. 292 CPP)

  • Se procedează la sesizarea din oficiu atunci când infracțiunea este descoperită de polițiști sau procurori în activitatea lor;
  • Pentru sesizarea din oficiu se întocmește un proces-verbal care trebuie să cuprindă (art. 293 CPP):
    • Indicarea locului și timpului când a fost întocmit;
    • Numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;
    • Fapta care constituie obiectul sesizării;
    • Descrierea tuturor împrejurărilor de fapt în legătură cu fapta sesizată;
    • Indicarea mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.

Odată sesizate, organele de urmărire penală (poliția sau parchetul) demarează cercetarea penală. Aceste cercetări se realizează într-o fază ce poartă denumirea de „urmărire penală”.

Urmărirea penală (art. 299-341 CPP)

În această etapă, procurorii și polițiștii (organe de cercetare penală) strâng probe pentru a stabili dacă există suficiente temeiuri pentru trimiterea în judecată. Principalele activități desfășurate sunt:

  • Audierea martorilor, a suspectului și a persoanei vătămate;
  • Administrarea de probe (percheziții, expertize, cercetări la fața locului etc.);
  • Efectuarea de supravegheri tehnice (interceptarea unor convorbiri, intercepări ambientale etc.);
  • Dispunerea de măsuri preventive (reținere, arestare preventivă, control judiciar etc.).

Suspectul și inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție (art. 4 CPP) pe tot parcursul procesului penale. De asemenea, acestora trebuie să le fie garantat dreptul la apărare (art. 10 CPP), inclusiv dreptul de a fi asistați de un avocat. În unele cazuri expres prevăzute de lege, asistența juridică este obligatorie, putând fi desemnat un avocat de oficiu (ales de către barou și plătit de către stat).

La finalul urmăririi penale, procurorul poate dispune:

  • Clasarea cauzei – ce se transpune în închiderea cazului (art. 314-316 CPP);
  • Renunțarea la urmărirea penală – pentru infracțiuni cu pericol social redus (art. 318 CPP);
  • Trimiterea în judecată prin rechizitoriu (art. 327-331 CPP), în măsura în care există suficiente probe din care să rezulte faptul că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat cu vinovăția prevăzută de lege.

Urmărirea penală are loc inițial doar cu privire la faptă, în scopul identificării persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni. Ulterior, dacă există probe, se procedează la aducerea la cunoștință a acuzației în materie penală unei persoane – aceasta devenind suspect în cauză. Trimiterea în judecată se poate realiza doar după ce suspectul devine inculpat, ceea ce implică o nouă aducere la cunoștință a acuzației în materie penală.

Pe tot parcursul urmăririi penale, acuzația în materie penală poate fi extinsă și cu privire la alte infracțiuni sau alte persoane. În cursul urmăririi penale inculpatul are posibilitatea de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz, care este supus confirmării atât de către procurorul ierarhic superior cât și de către un judecător.

Camera preliminară (art. 342-348 CPP)

Înainte de procesul propriu-zis, un judecător de cameră preliminară verifică legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală. Acesta poate dispune:

1. Începerea judecății – dacă nu există vicii de nelegalitate (art. 346 alin. 1 CPP)

  • Dacă nu există motive pentru restituirea cauzei la parchet sau pentru excluderea probelor
  • Prin încheiere, judecătorul de cameră preliminară:
    • Constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală;
    • Dispune începerea judecății.

2. Excluderea unor probe – obținute în mod nelegal (art. 346 alin. 3-5 CPP)

  • Dacă se constată că au fost obținute în mod nelegal;
  • Exemple de probe ce pot fi excluse:
    • Declarații obținute prin tortură, tratamente inumane sau degradante (art. 101 alin. 1 CPP);
    • Probe obținute prin încălcarea dreptului la apărare (art. 102 CPP);
    • Probe obținute prin încălcarea dreptului la viață privată (art. 139 alin. 3 CPP);
  • Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.

3. Restituirea cauzei la parchet – pentru refacerea urmăririi penale sau a rechizitoriului (art. 346 alin. 3 lit. a-b CPP)

  • Dacă se constată neregularități ale actului de sesizare sau ale urmăririi penale;
  • Exemple de situații ce pot duce la restituirea cauzei:
    • Rechizitoriul nu cuprinde elementele prevăzute de lege (art. 328 CPP);
    • Nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau calitatea persoanei (art. 281 alin. 1 lit. e CPP);
    • Au fost excluse toate mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale (art. 346 alin. 3 lit. b CPP).

Judecata propriu-zisă în primă instanță (art. 349-407 CPP)

După finalizarea procedurii de cameră preliminară începe procesul propriu-zis, în fața unei instanțe de judecată.  Procesul propriu-zis se desfășoară în fața unei instanțe de judecată și cuprinde următoarele etape:

  • Procedura simplificată – inculpatul poate recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată pentru a beneficia de o reducere a pedepsei (art. 374-375 CPP);
  • Administrarea probelor – audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a martorilor, a experților etc. (art. 376-384 CPP);
  • Dezbaterile finale – pledoariile acuzării și apărării (art. 388-390 CPP).

Deliberarea și sentința în primă instanță (art. 392-406 CPP)

După încheierea dezbaterilor, instanța deliberează și pronunță una dintre următoarele soluții:

  • Încetarea procesului penal (art. 396 alin. 6 CPP). Aceasta intervine în situații precum:
    • Existența autorității de lucru judecat (art. 16 alin. 1 lit. i CPP);
    • Retragerea plângerii prealabile (art. 16 alin. 1 lit. g CPP);
    • Împăcarea părților în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea înlătură răspunderea penală (art. 16 alin. 1 lit. g CPP);
    • Decesul suspectului sau inculpatului (art. 16 alin. 1 lit. f CPP).
  • Achitarea inculpatului (art. 396 alin. 1 CPP);
    • Când fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală, nu a fost săvârșită de inculpat sau nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;
    • Achitarea se pronunță și în caz de neîndeplinire a condițiilor de tragere la răspundere penală (art. 16 alin. 1 lit. a-d CPP).
  • Condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea sau cu amendă penală (art. 396 alin. 2 CPP);
    • Când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat;
    • Instanța stabilește pedeapsa (închisoare sau amendă penală) și individualizează regimul de executare.
  • Renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 396 alin. 3 CPP);
    • Pentru infracțiuni cu pericol social redus, când persoana are o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii și depune eforturi pentru înlăturarea consecințelor;
    • Instanța aplică un avertisment și stabilește măsuri de supraveghere pe o perioadă de 2 ani.
  • Amânarea aplicării pedepsei (art. 396 alin. 4 CPP). În caz de amânare a aplicării pedepsei nu discutăm despre o soluție de condamnare;
    • Pentru infracțiuni cu pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, când instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului;
    • Instanța stabilește un termen de supraveghere de 2-4 ani și poate impune anumite obligații.
  • Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 396 alin. 5 CPP);
    • Pentru pedepse cu închisoarea de cel mult 3 ani, dacă inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an;
    • Instanța stabilește un termen de supraveghere egal cu durata pedepsei aplicate, dar nu mai mic de 2 ani și nu mai mare de 4 ani.

Sentința se redactează în scris și trebuie să cuprindă o serie de mențiuni obligatorii (art. 402-404 CPP), precum:

  • Instanța care a judecat cauza și data pronunțării;
  • Datele privitoare la inculpat;
  • Descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată;
  • Motivarea soluției cu privire la latura penală și latura civilă;
  • Dispozitivul sentinței (soluția pronunțată și căile de atac).

Sentința se comunică părților prezente, se depune la grefa instanței și se pune în executare după rămânerea definitivă.

Calea de atac a apelului (art. 408-425 CPP)

Apelul este o cale ordinară de atac, prin care se poate solicita instanței ierarhic superioare să reexamineze cauza sub aspectul legalității și temeiniciei, cu privire la toate soluțiile pronunțate de prima instanță.

Sentința primei instanțe poate fi atacată cu apel de către inculpat, procuror sau persoana vătămată, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța de apel rejudecă fondul cauzei și poate:

  • Menține sentința primei instanțe;
  • Modifica sentința primei instanțe;
  • Desființa sentința primei instanțe.

Instanța competentă să judece apelul (art. 413 CPP):

  • Curtea de apel, pentru sentințele pronunțate de judecătorii în primă instanță;
  • Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru sentințele pronunțate de curțile de apel în primă instanță.

Efectele apelului (art. 415 CPP):

  • Suspendă executarea hotărârii atacate cu privire la latura penală, dacă hotărârea nu este definitivă;
  • Nu suspendă executarea măsurilor preventive și a măsurilor asigurătorii.

Hotărârea instanței de apel se pronunță prin decizie (art. 424 CPP), care trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute pentru sentință, adaptate corespunzător. Decizia se comunică părților prezente și se pune în executare după rămânerea definitivă.

Apelul este ultima cale ordinară de atac, decizia instanței de apel fiind, de regulă, definitivă. Aceasta mai poate fi atacată doar cu căi extraordinare de atac, în condițiile strict prevăzute de lege.

Punerea în executare (art. 550-601 CPP)

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta devine executorie și se pune în aplicare. Punerea în executare a pedepselor se realizează de către instanța de executare, sub supravegherea judecătorului delegat cu executarea.

Instanța de executare (art. 553 CPP):

  • Judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul condamnatul, pentru pedepsele cu închisoarea până la 3 ani;
  • Tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul condamnatul, pentru pedepsele cu închisoarea mai mari de 3 ani.

Atribuțiile instanței de executare (art. 554 CPP):

  • Emite mandatul de executare a pedepsei închisorii (art. 555 CPP);
  • Emite ordinul de interzicere a părăsirii țării (art. 557 CPP);
  • Dispune, la cererea procurorului, înlocuirea sau prelungirea măsurilor de supraveghere (art. 559 CPP);
  • Soluționează contestațiile la executare (art. 598 CPP);
  • Dispune asupra modificării pedepselor în cazul pluralității de infracțiuni sau pluralității de hotărâri de condamnare (art. 585-586 CPP)
  • Dispune asupra liberării condiționate (art. 587 CPP).

Judecătorul delegat cu executarea (art. 560 CPP):

  • Supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor;
  • Soluționează plângerile condamnaților cu privire la executarea pedepselor;
  • Acordă audiențe condamnaților și soluționează cererile și sesizările acestora;
  • Dispune asupra modificării regimului de executare a pedepselor.

Căi extraordinare de atac (art. 426-465 CPP)

Hotărârile definitive pot fi atacate cu:

  • Contestație în anulare – pentru erori materiale sau neregularități grave (art. 426-432 CPP);
  • Recurs în casație – pentru nerespectarea legii sau erori de procedură (art. 433-451 CPP);
  • Revizuire – în caz de fapte sau împrejurări noi (art. 452-465 CPP).

Concluzii

Procesul penal în România este conceput pentru a asigura aflarea adevărului și respectarea drepturilor tuturor participanților. Fiecare etapă are un rol specific în garantarea unui proces echitabil și în tragerea la răspundere penală a celor vinovați. Cunoașterea principalelor prevederi ale Codului de procedură penală este esențială pentru orice persoană interesată de funcționarea sistemului de justiție penală din România.

Informații suplimentare

George Zlati este avocat de drept penal și lector universitar. Acesta este titular al disciplinei Drept penal. Partea specială la nivel licență și Cybercrime la nivel de masterat, având de asemenea un doctorat pe criminalitate informatică.

Contact us: SignalTelegramWhatsappWispr[email protected]

Tel. +40 748 149 840

Your message has been sent. Thank You!
There was an error trying to send your message. Please try again later.