Sunt avocat cu experiență în dreptul penal și doctor în drept (Universitatea Babeș-Bolyai) cu teza «Accesul neautorizat la un sistem informatic, frauda și falsul informatic». Combin experiența de avocat cu o experiență academică obținută în calitate de cadru didactic asociat al Facultății de Drept (UBB) la disciplina Drept penal partea specială (2013 - până în 2020). Am publicat primul Tratat de criminalitate informatică din România și am o contribuție științifică relevantă atât cu privire la infracțiunile informatice, cât și cu privire la infracțiunile prevăzute în partea specială a Codului penal ori în legi speciale, percheziția informatică (art. 168 Cod procedură penală), supravegherea tehnică (art. 138 Cod procedură penală), obținerea datelor de trafic și de localizare (art. 152 Cod procedură penală) etc. O listă a publicațiilor mele științifice se poate consulta aici.
Sunt membru în European Criminal Bar Association (vezi aici), European Fraud and Compliance Lawyers (vezi aici) și International Association of Penal Law (vezi aici).
Coautor al următoarelor cărți: Codul de procedură penală. Comentariu pe articole (Ed. C.H. Beck); Codul penal. Comentariu pe articole (Ed. C.H. Beck); Noul Cod penal. Partea specială. Perspectiva clujeană (Ed. Universul Juridic).
Autor unic al următoarelor cărți: Tratat de criminalitate informatică. Volumul I (Ed. Solomon) - premiul "Vintilă Dongoroz" în domeniul dreptului penal.
Întrebări frecvente | Blog Penalmente Relevant
Ofer consultanță juridică exclusiv în materie penală. Reprezentare și asistare în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată (inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție). Redactarea de plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau redactarea unor excepții de neconstituționalitate în vederea sesizării Curții Constituționale.
Pot asista/reprezenta clienți pe tot teritoriul României, atât personal cât și împreună cu alți avocați colaboratori.
Onorariile pot să fie globale sau tarifare (pe oră), în funcție de înțelegerea avută cu clientul. Cuantumul acestora este stabilit prin raportare la complexitatea cauzei, durata estimată a acesteia ori necesitatea efectuării unor deplasări în afara orașului Cluj-Napoca. Se pot percepe onorarii inclusiv pentru studiul unor acte ori pentru o discuție preliminară cu privire la o anumită cauză.
Aceasta este chiar de preferat pe timp de pandemie. Putem discuta prin intermediul unor mijloace de comunicare la distanță sigure, ulterior semnării unui contract de asistență juridică prin intermediul căruia să se asigure confidențialitatea client-avocat. Dacă aveți înscrisuri ce necesită studiate, acestea pot fi transmise în formă electronică pe adresa contact@zlati.legal.
Tel: 0748.149.840